Criza economică reclamă o revoluţie culturală în Europa

EA home page » (Journal) Interviews » Criza economică reclamă o revoluţie culturală în Europa

Photo: Flickr

Traducere de Andreea Iancu

Credeţi că moneda comună poate supravieţui în lipsa unei profunde integrări fiscale şi politice în viitorul apropiat? Ar putea acest lucru duce la o formă de federalism (precum Statele Unite ale Europei), într-un viitor nu foarte îndepărtat?

Unele măsuri de integrare fiscală sunt deja în curs de adoptare: “semestrul european”, prin intermediul căruia Comisia Europeană va putea aproba bugetele naţionale înainte ca acestea să fie transmise către parlamentele naţionale, datoriile comune prin intermediul Mecanismului European de Stabilitate... şi în propunerile pentru noul tratat, se vorbeşte despre praguri ale datoriilor şi despre sancţiunile automate ce vor fi aplicate ţărilor care depășesc aceste praguri. Factorii de decizie europeni nu au exclus nici euro-obligațiunile, nici nu i-au interzis Băncii Centrale Europene să continue să acţioneze în calitate de creditor de ultimă instanţă.
Ceea ce a fost în mare parte ignorat de către liderii Europei, până acum, este dimensiunea integrării politice, iar natura „interguvernamentală” a noii propuneri de tratat reprezintă cea mai recentă dovadă a acestui fapt. Doar aspectele legate de integrarea fiscală sunt pur şi simplu o chestiune de disciplină, indiferent dacă este împărțită sinuos de către Comisia Europeană, sau de către cei mai puternici membri ai Europei, sau de către pieţe, cărora li se permite să atace cele mai slabe părți ale economiei europene. Moneda comună va supravieţui atâta timp cât oamenii se vor supune acestui tip de disciplină. Pentru cât timp va continua însă o astfel de situație, este imposibil de prevăzut cu claritate.
Pentru a face mai mult decât să supravieţuiască, pentru a trăi într-adevăr ca monedă comună a popoarelor Europei, integrarea politică mi se pare a fi într-un anumit fel esenţială: trebuie ca cetățenii europeni înșiși să ia o decizie cu privire la direcţia economică a Europei, nu să acceptăm cu supunere ceea ce ne dictează piaţa sau gândirea economică ortodoxă. Doar atunci moneda euro va deveni și moneda noastră.
Nu cred că integrarea politică trebuie să ia forma unor „State Unite ale Europei”, sau a unui model federal, așa cum este acesta înțeles în mod tradiţional. Statul-naţiune ca formă politică se poate descompune pe mai multe căi, şi trebuie să fim deschişi cu privire la modul în care acesta este înlocuit.

Susţineți că o economie europeană este imposibilă în absența unei adevărate democraţii europene. Sunteți de acord cu ideea că un leac pentru aşa-numitul „deficit democratic” ar putea implica o existență politică plurală, o dată cu crearea, de exemplu, a partidelor politice europene?

Menţinerea unei economii europene dinamice, fără încurajarea unei adevărate democraţii europene este posibilă numai prin stârnirea popoarelor unul împotriva celuilalt prin intermediul competiției, iar neajunsurile acestei logici devin evidente de îndată ce economia se dezechilibrează, şi unei părți a economiei i se cere să sprijine o altă parte care fusese anterior în competiție cu aceasta.

Scuza utilizată până de curând a fost cea că economia europeană (şi economia în general) se află dincolo de sfera politicii, că este ceva automat, aflat în ton cu legile naturii şi, prin urmare, nu are nevoie de vreo formă de supraveghere umană. Această scuză a fost depășită prin evidentele intervenţii ale majorității statelor pentru „sprijinirea” propriilor economii. Deciziile politice privind economia europeană sunt luate la fel ca în cazul oricăror alte economii, iar aceste decizii nu sunt neutre din punct de vedere ideologic- ele corespund unui unui set de valori și priorități. Chiar şi decizia de a lăsa piaţa să decidă totul este o decizie politică - politica nu poate fi evitată. Întrebările cruciale sunt cine ia decizia, ce legitimitate au acești factori decizionali și în favoarea căror valori decid să pledeze.
Deciziile cu privire la economia europeană sunt decizii cu privire la binele comun al tuturor europenilor. Instituţiile în care aceste decizii sunt luate trebuie să respecte binele comun al tuturor europenilor. Nu există niciun motiv să presupunem că acest bine comun este cel mai bine reprezentat de către liderii diferitelor state-naţiune. În primul rând, dacă toate spaţiile de decizie sunt delimitate la nivel naţional, nu există niciun motiv să presupunem că cineva trebuie să ia în mod direct în considerare binele comun european, mai degrabă decât propriile interese pe termen scurt, conturate din perspectiva naţională. În al doilea rând, va exista întotdeauna tentația de „cursă liberă” pe spatele altor state-naţiune sau încercarea de a obţine un beneficiu pe cheltuiala altora. În al treilea rând, atât timp cât politica şi reflecția politică rămân delimitate de cadrul naţional, noile posibilităţi politice deschise de un spaţiu transnaţional, schimbat radical, rămân ascunse. Pentru toate aceste motive cred că viitorul unei economii europene, care să fie acceptată de către europeni şi care să sprijine o societate europeană decentă, necesită apariţia partidelor politice transnaţionale, care pot reprezenta viziuni diferite asupra binelui comun, şi a instituţiilor democratice, beneficiind de puteri decizionale, în care aceste partide politice să își poată prezenta viziunile concurente, iar o decizie să poate fi luată în mod transparent.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai importante provocări, în termeni de participare democratică şi egalitate socială, în criza datoriilor care afectează astăzi Uniunea Europeană? Cum am putea să le depăşim?

Până recent, Europa a părut a fi un spaţiu cu o incapacitate potenţial catastrofală în ceea ce privește imaginarea unor noi moduri de a face politică, de a organiza societatea şi de a trăi împreună. Din fericire, criza economică şi evenimente din alte părţi ale lumii, precum Africa de Nord au trezit în unii cetăţeni europeni posibilitatea, necesitatea, de inovare şi experimentare politică. Acest lucru a devenit o necesitate pentru mulți, deoarece nimic nu este de-a dreptul garantat: nici bunăstarea, nici democraţia, nici toleranţa şi nici solidaritatea. Din păcate, cele mai multe dintre partidele politice rămân blocate în lumea veche, complet deconectate de aceste noi mişcări şi aflate în imposibilitatea de a participa fără a părea că înșeală, pentru că au pierdut orice contact pe care l-au avut cândva cu cetățenii de rând. Şi, pentru moment, mișcarea cetăţenilor de a căuta noi paradigme rămâne una minoritară. Provocarea pentru politică în această Uniune Europeană aflată în plină criză a datoriilor este cea de a construi o politică aspiraţională într-un mod care să fie suficient de convingător, şi totuși nu lipsit de conținut. Singura modalitate de a face acest lucru este de a clădi pe baza dorințelor reale de schimbare ale oamenilor, de a lucra cu sentimentele lor de nedreptate sau de indignare, şi de a sublinia faptul că nu există frontiere în ceea ce privește rezultatele oamenilor care lucrează cu adevărat împreună. Europa şi realizările Uniunii Europene ar trebui să fie parte din această poveste, dar, din păcate, pentru moment, fructul cooperării este prea des descris ca fiind unul otrăvit. Otrava reală este de fapt acea minciună, iar minciuna este faptul că o astfel de politică este caracterizată drept imposibilă, deoarece forţele împotriva sa ar fi prea puternice – ceea ce îi împinge pe oameni tocmai în brațele populiştilor şi ale reacţionarilor.

Cum vă explicaţi faptul că în timpul crizei am văzut reapariţia unor stereotipuri de dezbinare tipic populiste? De exemplu: între greci şi germani, în loc de semne de solidaritate între „popoarele Europei”?

Europa a fost vândută prea multor oameni în baza unei logici pur economice, conform căreia vor deveni mai bogați. Desigur, acesta nu a fost doar cazul Europei, ci a fost logica dominantă a tuturor aspectelor legate de societăţile occidentale de după al Doilea Război Mondial, şi, prin urmare, devine cu atât mai dificil de combătut. Piaţa concurenței libere şi nedenaturate nu este însă suficientă pentru a crea solidaritate între oameni. O logică a integrării economice este o logică a colaborării auto-interesate: atât timp cât participarea la cooperarea europeană părea să ofere promisiunea de prosperitate pentru destui oameni, acordul tacit necesar pentru continuarea unei astfel de cooperări a fost garantat. Dar acum, că prosperitatea pare mult mai mult în pericol, oamenii își reevaluează propriile auto-interese. Modul în care criza datoriei suverane a fost tratată a exacerbat acest raţionament „economic”: grecii au avut vizibil de suferit de pe urma austerității şi au fost nevoiți să plătească un preţ personal, germanii simt că li se cere să „plătească” pentru problemele altor ţări, în conturarea cărora ei nu au jucat niciun rol: atât grecii, cât şi germanii simt că „pierd” într-o competiție asemănătoare.
Caracterul presupus rațional al unui actor pe o piaţă nu este suficient pentru a crea o comunitate robustă, care este dispusă să facă faţă provocărilor în mod colectiv. Aceasta este doar suficientă pentru a crea o coaliţie fragilă, pe baza auto-interesului actorilor, care se va rupe de îndată ce actorii simt că interesul lor se află în altă parte. În prezent, tot mai mulţi oameni, atât din rândul indignados-ilor aflați pe stradă, cât şi al burgheziei își privesc investiţiile de capital și se întreabă dacă interesele lor reale rezidă sau nu în continuarea colaborării la nivel european.
Credeţi că „Europa ca o comunitate de oameni” (așa cum și-a imaginat-o Jean Monnet), şi nu doar ca o entitate economică sau ca o coaliţie de state-naţiune, este posibilă? Cum ar putea fi aceasta construită?

Cred că pentru oamenii din această parte a lumii, „Europa” reprezintă una dintre ultimele forme de comunitate încă posibile, oricât de puţin probabil ar părea acest lucru la o primă vedere. Uniunea Europeană este unul dintre puținii actori politici cu potenţial ridicat şi suficient de puternică în contextul globalizării, pentru a putea permite cu adevărat o comunitate bazată pe valori, care să fie în același timp orientată spre lume, deschisă, diversă şi care să permită deasemenea organizare internă, solidaritate, sprijin reciproc şi inovație culturală. Alternativa ar fi doar comunităţile locale foarte mici, închise pentru toți cei din afară şi incapabile de a acţiona pe o scară suficient de mare pentru a influența deciziile la nivel mondial, plutind într-o mare de actori puternici, formată atât din corporaţii, cât și din state.

Construirea unei astfel de comunități europene va necesita, mai presus de toate, eforturile concertate ale europenilor înşişi, aşa cum, după cel de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Europeană nu a fost creată numai de către politicieni şi funcţionari publici, ci și dintr-o mie de acte de bunăvoință şi de solidaritate demonstrate de către cetăţenii europeni, care au realizat că războiul dintre ei nu mai reprezenta o posibilitate. Această nouă revoluţie și înnoire culturală trebuie să meargă mână în mână cu o schimbare profundă în cadrul instituţiilor Uniunii Europene.

Fără a ignora istoria şi teoria integrării europene, dar privind în perspectivă, credeţi că Uniunea Europeană a anului, să zicem, 2015, ar putea, sau ar trebui, să fie radical diferită de cea în care trăim astăzi?

Anul 2015 se apropie foarte curând, iar situaţia din Europa ar putea arăta în mod semnificativ mai rău decât în prezent, cu cât austeritatea la nivelul continentului afectează tot mai mulţi oameni. Pro-europenii, dar, deasemenea, toți cei care susțin solidaritatea, deschiderea şi experimentul trebuie să fie suficient de curajoși pentru a pregăti chiar de pe acum un nou început pentru Europa, atât în rândul cetăţenilor, cât şi al instituţiilor: o Europă puternică, dar, deasemenea să și propună, o Europă şi o cetățenie europeană care respectă drepturile fundamentale şi sociale acasă în același fel cum le promovează și în alte părţi ale lumii, o Europă care susţine cele mai înalte standarde ale democraţiei şi egalitate acasă, aşa cum le promovează în alte părţi ale lumii. Nu putem prezice cum va arăta situaţia politică peste 3 sau 4 ani, dar nu trebuie să aşteptăm ca liderii noştri să fie cei dintâi care trec la acțiune.

Languages

This article is also available in English

Cet article est disponible en Français

Articole înrudite

RE: THINK EUROPEAN DEMOCRACY!

Moneda euro nu poate fi salvată fără bănci ...

Activism, colectiv, bunuri comune: Interviu cu 4 ...

Listă de adrese

ONE email per month with UPDATES on events, projects and new publications!

Join

Cool! You successfully subscribed to our mailing list!

Twitter

Doriţi

Doriţi să vă alăturaţi?
European Alternatives este înainte de toate o comunitate transnaţională de activişti. Organizaţia s-a născut din dorinţa de a reuni oameni care vor să creeze o Europă mai bună pentru o lume mai bună.
Join now European Alternatives